A-0023
Cum mi-a salvat scrierea cărților

Cum am ieșit din blocare, cu genunchi slabi și pumni strânși?
Din 2017 până în 2022 lucram la o carte pe care am iubit-o, un roman liniștit despre trei fete care cresc în Wisconsin. Manuscrisul părea promițător la început.
Primul său capitol mi-a câștigat o bursa înapoi la Universitatea din Wisconsin, unde am terminat MFA-ul cu un an mai devreme, și al căror facultate și personal generos m-au susținut în timp ce am redactat primul meu roman.
Dar când eu și agentul meu am trimis a doua mea carte editorilor în 2022, nu am primit răspunsul pe care l-am așteptat.
În loc să continui să mă supun unui al doilea tur de redactori, agentul meu mi-a sugerat să încep un alt roman, ceva mai mare, mai complicat și mai splasher, ceva mai bine adaptat pieței în care eram, o piață care devenea din ce în ce mai dificilă pentru ficțiunea literară.
Mi-am petrecut cinci ani lucrând la roman, iar sfatul agentului meu m-a dus într-o depresie profundă. Pe deasupra tristeții mele erau straturi de amaritate și de resentiment. Presupunerile mele în mare parte neexaminate despre genuri și unde ficțiunea literară se potrivește cu scrisul comercial par neapărat neautentice. Încă crude de respingere, m-am întrebat ce făceam. Care a fost scopul scrierii de ficțiune, în special literară? Am primit fiecare cadou cu sinceritatea în care a fost oferit, și a fost această generozitate care mi-a amintit de ce scriu în primul rând.
Pentru a conecta cu cititorii. Ficțiunea literară cere atât de multe de la cititor. Fără genuri și trope pe care să se retragă, un cititor literar trebuie să fie pregătit pentru orice.
Să iei un roman înseamnă să te catapultă în viața altora și să exersezi empatie fără garanția evadării.
De fapt, de multe ori, cititorul se află privindu-l direct la lucrurile de care încerca să fugă. Aceasta necesită un tip de bandă emoțională care este greu de cerut de la oricine în zilele noastre, când viața reală poate fi aproape distostică.
Și vorbind de așa ceva. ce făceam scriind ficțiune când era nevoie de atât de multe altceva în lume? Ca să fiu clar, n-am pus niciodată sub semnul întrebării puterea ficțiunii, sau nevoia lumii de ea.
Citind ficțiuni, oamenii devin mai empatici, mai imaginați și mai dispuși să se întrebe ce înseamnă să trăim, nu doar cum să trăim o viață mai bună.
Întrebarea mea avea de-a face cu mine singur - ce făceam să scriu ficțiune dacă nu era nevoie evidentă de ficțiune?
Când am ieșit în sfârșit din blocare, cu genunchi slabi și cu pumni în stomac, eram la cel mai scăzut nivel pe care l-am avut vreodată. În toamna aceea, am intrat în librăria mea locală independentă și am cerut un loc de muncă.
Decizia de a face acest lucru mi-a părut instinctivă, aproape atavistică, ca și cum o versiune primitivă a mea mă duce din durerea mea și în siguranță.
Un prieten scriitor m-a întrebat odată dacă mă deranjează să lucrez la o librărie, să fiu înconjurat de alții publicarea de succes atunci când proiectul meu a căzut.
Am spus că nu. Pentru că îmi amintește că am fost cititor mult înainte de a fi scriitor. Îmi amintește care este scopul tuturor lucrurilor.
În plus, lucrarea împreună cu alți cititori a fost ca și cum aș fi venit acasă la familie. În program, am numărat bani și am îndreptat rafturile.
Uneori, în afara programului, am intrat în librărie și am găsit un colț liniștit în care să stau cu o carte.
Am început să am zile bune, când puteam să scriu din nou.
Povestea pentru cei care poartă greutatea relațiilor complexe!
În zilele grele, când veneam cu o privire disperată, un coleg era mereu acolo să-mi ofere cel mai bun din ceea ce știau: Patchett, Baldwin, Proust.
Această manga ar putea face; acea poezie mi-a fost plasată cu dragoste în mâini. Să creeze o lume în care cineva să dispară când nu se simte acasă.
Din punctul de vedere al autorului, toate editorii par să caute să obțină o singură carte mare pe care toată lumea o va dori să o citească, și timp de luni de zile, această așteptare a provocat în mine un zid la fel de mare de goală.
Dar, în timp ce mă uitam la colegii mei care vindeau cărți, care se descurcau bine în munca lor, mi-am amintit că scopul este opusul - nu să vinzi aceeași carte din nou și din nou, ci să găsești cartea potrivită pentru o singură persoană la un moment dat. Să fac asta din nou și din nou. Eu cred ferm că scriitorii nu pot scoate nimic din ochii cititorilor. Dacă o sună, se vede.
Poate că sună evident, dar acest moment a schimbat totul. Ușurat de presiunea apelului universal, scrierea mea s-a alăturat temporar unui nou proiect.
Mi-am trimis proiectul agentului meu în bucăți de 75 de pagini, și de fiecare dată mă simțeam la fel de vulnerabilă ca și când îmi trimiseam a doua carte editorilor.
Încet, Tiger's Mouth a apărut: o poveste despre doi tineri care găsesc unul în celălalt singura persoană care ar putea răscumpăra viața lui.
O poveste pentru cei care poartă greutatea prietenilor complicate și relațiilor părintești, cei care se străduiesc pentru visuri mari și se simt slăbiți pe drum.
Singurul mod în care m-am ținut în viață a fost să-mi promit că dacă termin asta, mă voi lăsa să renunț. Dacă l-aș vinde, aș putea renunța. Dacă nu-l vând, aș putea renunța.
Când am finalizat proiectul anul trecut, n-am avut nici o idee dacă a fost bun. N-am avut mijloace de a judeca nimic la acel moment și nu a mai rămas nimic în rezerve. M-am întors în interior pentru a face cartea care poate sau nu a fost ultima mea.
Agentii mei (acum aveam doi) au fost entuziasmați de manuscrisul meu. După câteva ediții, au spus că s-a terminat. I-am spus, Lasă-mă să mă uit la ea încă o dată.
Am avut încredere în ei când mi-au spus că este comercializabil, dar numai eu puteam să știu dacă este bun. Ce se întâmplă dacă am încercat atât de mult să scriu după standardele lor încât am pierdut din vedere ale mele? Dacă presupun că știu prea multe despre un personaj fără să-l privească îndeajuns de aproape, personajul nu vine niciodată la viață. Gândindu-mă la anii chinuitori de care a fost nevoie pentru a scrie „Gura tigerului”, nu puteam să cred că cartea nu va trăda întunericul pe care l-am simțit când l-am scris, și că anxietățile și nesiguranțele mele nu m-ar fi privit direct în față după ce am citit primul capitol.
Zilele de vară din Seattle se pot întinde atât de mult încât par interminabile, și a fost într-una dintre aceste după-amiezi neîncetate că m-am așezat să citesc cartea care a venit să reprezinte tot ce speram și tot ce mă tem. În lumina soarelui strălucitoare a biroului meu, nu puteam să mă ascund de nimic. Am început să citesc, iar ceea ce am găsit m-a surprins. Da, a fost povestea stării mele mentale în ultimii ani, dar nu în felul în care am crezut.
Boala Tiger este o poveste a prieteniei și a familiei alese într-o perioadă în care sistemele lumii noastre sunt atât de desechilibre încât reprezintă o amenințare pentru viețile noastre.
Întunericul prin care am trăit, atât în privința solipsismului meu, cât și a amenințării reale ale lumii noastre, s-a făcut pe pagina, dar nu a copleșit povestea.
Am dorit atât de mult ca personajele mele să găsească bucurie și răscumpărare (pentru că eu, cu adevărat, voiam să găsesc bucurie și răscumpărare), încât acesta a devenit un principiu ghidant al cărții. Oricum, așa mi se pare. Cititorii vor trebui să decidă ei înșiși. Povestea începe cu mine, dar se termină în comunitate.
În ziua în care Tiger's Mouth s-a vândut, eram la librărie, vorbind cu agenții mei în birou, în timp ce colegii mei de muncă mi-au ascultat de pe podea.
După ce am terminat telefonul, mi-am ținut telefonul în mână pentru un moment mai mult, gustând amestecul de bucurie și incredere. Când am ieșit, cu ochii plini de lacrimi, bucuria colegilor mei de muncă mi-a amplificat și a mea. Nu a fost nimic mai bun decât sărbătorirea cu cei ale căror slujbe m-au învățat să-mi fac treaba mai bine.
Bucuria lor m-a făcut să mă întreb dacă cineva scrie cu adevărat singur. Vroiam succesul atât de mult, dar ceea ce aveam de fapt nevoie era de hrană: oameni care să mă umple când eram goală, ore regulate prin care să mă măresc zilele mele, și un loc unde să merg care s-a dovedit a fi atât de aproape de locul de unde am început.
Sursa: Literary Hub




